Anxietatea relațională în era digitală

Anxietatea relațională este una dintre acele expresii care par simple la prima vedere, dar care descriu o experiență vastă și complexă. Mulți oameni o trăiesc ca pe o formă de anxietate în relație, manifestată prin îndoieli constante, nevoia de reasigurare sau teama că ceva este în neregulă cu relația lor. Uneori este acel val de panică atunci când partenerul răspunde mai târziu la un mesaj. Alteori este teama apăsătoare că poate nu îl iubești suficient sau că el nu te iubește pe tine. În alte situații, apare nevoia aproape compulsivă de a testa și măsura sentimentele, ca și cum iubirea ar putea fi redusă la o listă de verificare.

Întâlnesc în cabinet (și în afara lui) persoane care reiau conversații întregi în mintea lor, cuvânt cu cuvânt, căutând indicii. Alții petrec ore întregi derulând postări și videoclipuri, sperând să găsească acel sfat care va rezolva odată pentru totdeauna problema. Doar că problema nu se rezolvă niciodată cu adevărat.

Îndoielile sunt precum buruienile. Tai una, iar alta apare în locul ei.

Desigur, relațiile au fost întotdeauna însoțite de un anumit grad de îndoială. Oamenii nu sunt construiți să trăiască într-o stare permanentă de certitudine. Ceea ce s-a schimbat este felul în care cultura modernă, și mai ales rețelele sociale și inteligența artificială, ne-au oferit tot mai multe instrumente prin care să alimentăm aceste îndoieli.

Continue reading “Anxietatea relațională în era digitală”

Workshop luna mai: Anxietatea și frica

De la luptă și control, către mai multă siguranță interioară. Luna mai vine cu un nou workshop din seria „Curajul de a simți”. Pornim de la anxietate & frică și ajungem la o relație mai flexibilă cu gândurile, emoțiile și cu noi înșine.

Pentru multe persoane, anxietatea vine împreună cu efortul de a o ține sub control: să nu apară, să nu se intensifice, să nu devină copleșitoare. Pe termen scurt, aceste încercări pot aduce o ușurare, însă în timp pot duce la mai multă tensiune și la o relație mai rigidă cu propriile trăiri.

Acest workshop propune o altă direcție. Nu ne concentrăm pe “eliminarea” anxietății, ci pe înțelegerea a ceea ce se întâmplă atunci când apare și pe felul în care putem rămâne ancorați, chiar și în prezența ei.

Vom lucra într-un cadru ghidat, care îmbină explicațiile cu exerciții practice, astfel încât ceea ce discutăm să poată fi nu doar înțeles, ci și explorat direct, în ritmul fiecăruia.

Continue reading “Workshop luna mai: Anxietatea și frica”

Overthinking

Procesul de overthinking poate lua mai multe forme: îngrijorare, ruminație sau catastrofare. Îngrijorarea este orientată spre viitor și se hrănește din incertitudine. Ruminația ne ține blocați în trecut, reluând la nesfârșit ce s-a întâmplat, iar catastrofarea sare direct la cel mai rău scenariu posibil, indiferent de situație.

Overthinking-ul poate arăta astfel:

  • Îți pui la îndoială constant deciziile;
  • Te gândești imediat la ce ar putea merge cel mai rău;
  • Rămâi blocat în evenimente din trecut;
  • Reiei conversații incomode în minte;
  • Planifici excesiv fiecare detaliu;
  • Faci liste peste liste ca să simți că ții lucrurile sub control;
  • Îți este greu să dormi din cauza gândurilor care nu se opresc.

De cele mai multe ori, overthinking-ul este modul creierului nostru de a încerca să ne protejeze și să mențină controlul. Ne oferă o senzație temporară de siguranță, chiar dacă aceasta este, în realitate, fragilă.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT) oferă instrumente concrete pentru a reduce overthinking-ul și pentru a învăța să ai mai multă încredere în tine. În funcție de forma overthinking-ului cu care te confrunți (ruminație, îngrijorare sau catastrofare) există tehnici specifice validate științific ce pot ajuta.

Încercarea de a suprima gândurile nedorite le face, de obicei, să persiste. În schimb, în cadrul procesului psihoterapeutic poți învăța să devii un observator conștient al propriilor gânduri. Poate părea contraintuitiv, dar atunci când le permitem gândurilor noastre să fie prezente, impactul lor asupra noastră tinde să se disipeze mai rapid.

Curajul de a simți: o serie de workshopuri

Această idee a apărut din dorința de a crea un spațiu de suport pentru persoanele care trăiesc de mult timp în luptă cu ele însele, cu emoțiile intense, gândurile care nu se opresc, nevoia de control și autocritica. Un spațiu pentru cei care simt nevoia de a fi însoțiți în acest proces și de a explora experiența unui grup cu valențe terapeutice, în care pot fi văzuți, auziți și susținuți.

„Curajul de a simți” este o întâlnire lunară cu lumea ta interioară, un spațiu sigur și constant în care ne dorim să fim alături de participanți nu doar cu informații valoroase și exerciții practice, ci și cu prezență, conectare autentică, reflecție în grup și oglindire. Un loc în care să nu fii singur cu ceea ce trăiești.

Continue reading “Curajul de a simți: o serie de workshopuri”

Pielea acneică & echilibru emoțional


La evenimentul de sâmbătă, organizat de Comunitatea Oamenilor Fără Acnee, alături de Biotrade România și dr. Andra Miu, am discutat despre cât de important este să privim acneea atât din perspectivă dermatologică, cât și emoțională.

La începutul prezentării, înainte să intrăm în discuțiile despre psihoterapia cognitiv-comportamentală și dermatologie, am ales să începem cu ceva simplu, dar esențial: un exercițiu de normalizare. Mi-am dorit să creăm un spațiu în care fiecare persoană din sală să se simtă văzută și înțeleasă în experiența ei.

Le-am propus participanților câteva întrebări la care să răspundă printr-un gest discret, ridicarea mâinii. Despre acnee în diferite etape ale vieții, despre rușinea sau bullyingul trăite din cauza pielii, despre dorința de „a fi în altă piele” măcar pentru o zi. Dar și despre lucrurile bune învățate pe parcurs: răbdare, empatie, reziliență.

Continue reading “Pielea acneică & echilibru emoțional”

8 lucruri pe care vreau să le știi despre TOC

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o afecțiune ce poate fi tratată cu succes. Cheia pentru o gestionare eficientă și o recuperare reușită constă în înțelegerea afecțiunii, adoptarea unor abordări psihoterapeutice potrivite și cultivarea unei atitudini de sprijin. Acest articol sintetizează recomandări esențiale și perspective de la experții din domeniul psihoterapiei cognitiv-comportamentale (CBT).

Continue reading “8 lucruri pe care vreau să le știi despre TOC”