Anxietatea relațională în era digitală

Anxietatea relațională este una dintre acele expresii care par simple la prima vedere, dar care descriu o experiență vastă și complexă. Mulți oameni o trăiesc ca pe o formă de anxietate în relație, manifestată prin îndoieli constante, nevoia de reasigurare sau teama că ceva este în neregulă cu relația lor. Uneori este acel val de panică atunci când partenerul răspunde mai târziu la un mesaj. Alteori este teama apăsătoare că poate nu îl iubești suficient sau că el nu te iubește pe tine. În alte situații, apare nevoia aproape compulsivă de a testa și măsura sentimentele, ca și cum iubirea ar putea fi redusă la o listă de verificare.

Întâlnesc în cabinet (și în afara lui) persoane care reiau conversații întregi în mintea lor, cuvânt cu cuvânt, căutând indicii. Alții petrec ore întregi derulând postări și videoclipuri, sperând să găsească acel sfat care va rezolva odată pentru totdeauna problema. Doar că problema nu se rezolvă niciodată cu adevărat.

Îndoielile sunt precum buruienile. Tai una, iar alta apare în locul ei.

Desigur, relațiile au fost întotdeauna însoțite de un anumit grad de îndoială. Oamenii nu sunt construiți să trăiască într-o stare permanentă de certitudine. Ceea ce s-a schimbat este felul în care cultura modernă, și mai ales rețelele sociale și inteligența artificială, ne-au oferit tot mai multe instrumente prin care să alimentăm aceste îndoieli.

Continue reading “Anxietatea relațională în era digitală”

Workshop luna mai: Anxietatea și frica

De la luptă și control, către mai multă siguranță interioară. Luna mai vine cu un nou workshop din seria „Curajul de a simți”. Pornim de la anxietate & frică și ajungem la o relație mai flexibilă cu gândurile, emoțiile și cu noi înșine.

Pentru multe persoane, anxietatea vine împreună cu efortul de a o ține sub control: să nu apară, să nu se intensifice, să nu devină copleșitoare. Pe termen scurt, aceste încercări pot aduce o ușurare, însă în timp pot duce la mai multă tensiune și la o relație mai rigidă cu propriile trăiri.

Acest workshop propune o altă direcție. Nu ne concentrăm pe “eliminarea” anxietății, ci pe înțelegerea a ceea ce se întâmplă atunci când apare și pe felul în care putem rămâne ancorați, chiar și în prezența ei.

Vom lucra într-un cadru ghidat, care îmbină explicațiile cu exerciții practice, astfel încât ceea ce discutăm să poată fi nu doar înțeles, ci și explorat direct, în ritmul fiecăruia.

Continue reading “Workshop luna mai: Anxietatea și frica”